print
Votează Moldova! Un proiect realizat în Cantemir și Ocnița concurează la premiul UE pentru energie durabilă 2020
16.06.2020

Un proiect realizat în orașele Cantemir și Ocnița concurează pentru premiul Uniunii Europene pentru energie durabilă 2020.

Este vorba despre modernizarea sistemului de iluminat stradal, eficient energetic, utilizând cele mai bune practici europene. Proiectul a fost realizat cu succes în Cantemir și Ocnița, orașe semnatare ale inițiativei europene Convenția Primarilor privind Clima și Energia.

Iluminatul stradal modern în aceste două orașe a fost posibil în cadrul proiectului „Undă Verde Moldova! Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal”, realizat de AEER, în parteneriat cu primăriile Cantemir și Ocnița, cu suport financiar european, în cadrul Programului „Convenția Primarilor. Proiecte Demonstrative”.Orașul Cantemir iluminat cu susținerea UE

Orașul Cantemir are iluminat modern și inteligent

https://ecopresa.md/orasul-cantemir-are-iluminat-modern-si-inteligent/

Cu sprijinul Uniunii Europene, orașul Ocnița a învins întunericul

https://ecopresa.md/cu-sprijinul-uniunii-europene-orasul-ocnita-a-invins-intunericul/

Premiul UE pentru energie durabilă 2020 vine să aprecieze proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă, sprijinite de UE, care ajută în mod direct cetățenii și comunitățile să economisească energie sau să treacă la surse durabile.

Premiul face parte din Săptămâna Energiei Durabile a Uniunii Europene 2020 (EUSEW) și este al doilea an consecutiv când este extins în țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina).

În etapa decisivă, proiectul din Republica Moldova este în competiție cu alți cinci finaliști – din Armenia, Belarus, Georgia și Ucraina -, iar rezultatul depinde de votul publicului. Câștigătorul va fi anunțat la ceremonia Premiilor EUSEW 2020, care va avea loc pe 23 iunie.

Votarea pentru finalistul preferat al Premiului Uniunii Europene pentru energie durabilă 2020 este valabilă până duminică, 14 iunie, la ora 20:00, ora Bruxelles.

Copyright © 2024 Congresul Autorităţilor Locale din Moldova Toate drepturile rezervate.