print
CALM față în față cu conducerea României: este nevoie de o nouă abordare și mai mult suport direct pentru APL din RM!
24.02.2020

O echipă de primari din Republica Moldova a revenit recent de la București, acolo unde a avut loc Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România. La evenimentul ce a durat patru zile au participat și reprezentanții autorităților centrale care au răspuns la întrebările aleșilor locali și i-au asigurat de toată susținerea. În cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM" aflăm de la președintele României Klaus Iohannis în ce condiții pot fi dezvoltate comunitățile locale dar și care sunt realitățile din comunele românești; premierul Ludovic Orban răspunde la întrebările directorului executiv al CALM Viorel Furdui privind modalitățile de dezvoltare a relațiilor de parteneriat dintre autoritățile locale din cele două state, iar președintele CALM Tatiana Badan explică de ce trebuie salvate satele noastre.
De asemenea, aflăm de ce primarul comunei Parva, județul Bistrița-Năsăud Ioan Strugari consideră că în actualele condiții RM nu prea are mult viitor; vicepreședintele ACoR, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța Mariana Gâju va vorbi despre proiectele pe care dorește să le implementeze împreună cu cele șapte localități înfrățite din RM, iar Nicolae Pandea, primarul comunei Ștefan cel Mare, județul Călărași ne va spune ce își mai doresc oamenii atunci când în comunitate au toată infrastructura necesară.
Emisiunea „La Înălțime cu CALM" este transmisă în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00, la EcoFM, în fiecare zi de duminică, de la ora 14.10, la Jurnal FM și în fiecare zi de luni, de la ora 08.00 (în reluare de la ora 22.00), la postul de radio Vocea Basarabiei. Toate edițiile anterioare le găsiți pe calm.md. Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM"! Oamenii informați sunt puternici!

Fișiere: 

Emisiunea „La Înălțime cu CALM" partea I

Emisiunea „La Înălțime cu CALM" partea II

Copyright © 2024 Congresul Autorităţilor Locale din Moldova Toate drepturile rezervate.