print
Autorităţile satului Abaclia din raionul Basarabeasca, interesate să câştige proiecte cu finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională
22.04.2016

Au mai rămas doar două săptămâni până la încheierea etapei de depunere de către APL a notelor conceptuale de propuneri de proiecte, anunţate în cadrul concursului propunerilor de proiecte 2016-2020, finanţate din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. Probabil de aceea, la sediul Agenţiei au început să vină aproape zilnic aplicanţi din rândul administraţiilor publice locale de nivelul I, bine intenţionate să câştige proiecte şi să obţină surse de finanţare.

Aşa, bunăoară, Vitalie Topală, viceprimarul satului Abaclia din raionul Basarabeasca, s-a prezentat deunăzi la sediul ADR Sud cu două note conceptuale elaborate în scopul aplicării de către autorităţile publice locale a două propuneri de proiecte.

Interesate să câştige concursul şi să atragă investiţii în localitatea lor, autorităţile de la Abaclia au găsit de cuviinţă să se adreseze în prealabil la specialiştii secţiei management proiecte din cadrul ADR Sud, pentru a fi consultate şi a aduce în concordanţă cu cerinţele Instrucţiunii pentru utilizatori şi alte acte de referinţă notele conceptuale pe proiectele pe care speră să primească finanţare.

De la viceprimarul de Abaclia am aflat că localitatea sa a decis să participe în actualul concurs al proiectelor de dezvoltare regională cu două proiecte, şi anume: unul care ţine de domeniul aprovizionării cu apă şi sanitaţie şi vizează nemijlocit reconstrucţia, în localitate, a sistemului de apeduct şi construcţia sistemului de canalizare, şi altul, prin intermediul căruia autorităţile locale intenţionează să realizeze construcţia drumului Secrieru din satul Abaclia şi conectarea acestuia cu strada Chişinău din oraşul Basarabeasca.

Vitalie Topală a specificat că valoarea financiară estimativă a primului proiect, care prevede îmbunătăţirea infrastructurii de apeduct şi canalizare, se cifrează la 63 mln. lei, autorităţile locale având deja elaborată toată documentaţia tehnică necesară. Cea de-al doilea proiect, costurile căruia se ridică la aproximativ 30 mln.de lei, este unul cu care primăria Abaclia a participat anterior, în cadrul apelului propunerilor de proiecte din 2013, dar nu a întrunit numărul necesar de puncte pentru a primi calificativul "eligibil" astfel încât, ulterior, proiectul să poată fi examinat, la etapa următoare, de către Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională care îşi spune ultimul cuvânt în luarea deciziei de aprobare a finanţării.

Autorităţile satului Abaclia au re-perfectat şi îmbunătăţit proiectul ce prevede "Construcţia drumului Secrieru din localitate şi conectarea acestuia cu strada Chişinău din oraşul Basarabeasca" şi speră ca, de astă dată, acesta să întrunească toate condiţiile necesare de a fi selectat pentru finanţare.

Amintim că termenul-limită de depunere a notelor conceptuale de proiect la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud este de 3 mai 2016.

Copyright © 2024 Congresul Autorităţilor Locale din Moldova Toate drepturile rezervate.