print
Reparația capitală a drumului L510 Ștefan Vodă-Talmaza, aproape de final
04.12.2014

Specialiștii ADR Sud, reprezentanții Consiliului Raional Ștefan Vodă și ai serviciilor desconcentrate în teritoriu, au participat la recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului "Reparația capitală a drumului L510 Ștefan Vodă -Talmaza".

Comisia de recepție,  supraveghetorul tehnic, autorul de proiect și antreprenorul au evaluat calitatea lucărilor executate. În rezultat, au intervenit cu obiecții și recomandări  cu referire la aspectul estetic, finalizarea marcajelor rutiere, precum și asigurarea evacuării apei pluviale de pe partea carosabilă.

Odată cu înlăturarea obiecțiilor apărute, urmează recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului "Reparația capitală a drumului L510 Ștefan Vodă-Talmaza".

Amintim, proiectul "Impulsionarea dezvoltării social - economice a localităţiilor din cursul inferior a rîului Nistru cît a celor din zona de stepă şi încurajarea turismului în zona de frontieră prin renovarea drumului L - 510 Ştefan Vodă - Talmaza", are un cost de 49 850 480 lei, din Fondul Național de Dezvoltare Regională fiind alocate 41 849 760 lei, contribuția Consililui Raional Ștefan Vodă, fiind de 8 000 680  lei.

Copyright © 2024 Congresul Autorităţilor Locale din Moldova Toate drepturile rezervate.