Extras din Statutul CALM
CAPITOLUL IV
Modul de dobândire si de pierdere a calităţii de membru al asociaţiei
Art. 10. Membrii asociaţiei:
(1) Pot avea calitatea de membru al Asociaţiei orice oraş (municipiu) sau sat(comună) din Republica Moldova, precum şi alte asociaţii ale autorităţilor locale din Republica Moldova, în condiţiile prezentului statut.
(2) Membrii asociaţiei au aceleaşi drepturi si obligaţii.
(3) ASOCIAŢIA poate accepta pentru unele persoane, calitatea de membru cu statut de observator sau membru de onoare, care pot participa la lucrările structurilor sale, însă fără drept de vot.
(4) Reprezentarea membrilor asociaţiei în organele de conducere şi executive, se asigură de către primar, de un reprezentant al asociaţiilor membre, precum şi persoana care-i reprezintă sau înlocuieşte în conformitate cu Legea, prezentul statut și/sau documentele sale de organizare și funcționare.
Art. 11. Aderarea la asociaţie
Aderarea la asociaţie se face la cererea scrisa a primarului adresată preşedintelui asociaţiei, în temeiul hotărârii consiliului local. Cererea de aderare, împreuna cu hotărârea consiliului local, însoţite de un aviz de recomandare din partea secretariatului asociaţiei, se prezintă de către directorul executiv, in prima şedinţa ordinară sau extraordinară a consiliului de administrare in vederea adoptării hotărârii de aderare.