Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  "Cu CALM în Oglindă!"

CALM despre problemele administrației publice locale – ACUM ȘI LA TELEVIZOR!

      

Dragi prieteni, membri ai CALM și reprezentanți ai administrației publice locale din întreaga țară! Avem plăcerea să vă aducem la cunoștință faptul că la inițiativa CALM, postul de televiziune EURO TV va difuza lunar o emisiune, dedicată problemelor din administrația publică locală. Printre invitați vor fi reprezentanți ai APL de nivelul I și II, reprezentanți ai administrației publice centrale, experți în domeniu.

Emisiunea va apărea odată în lună și va fi moderată de jurnalista Ecaterina Mitin-Stratan, realizatoarea proiectului În Oglindă. Scopul principal al emisiunii este de a atrage atenția societății asupra locului și rolului APL și a importanței descentralizării în dezvoltarea țării. 

Suntem ferm convinși, că numai prin scoaterea în evidență a problemelor din domeniul APL vom reuși să atragem atenția structurilor centrale asupra problemelor existente și vom reuși să facem așa, ca și în Moldova să se înțeleagă ceea ce în întreaga Europă este demult literă de lege și axiomă: COMUNITĂȚILE LOCALE PUTERNICE SUNT TEMELIA UNUI STAT!