În noul număr al ziarului „Vocea Autorităților Locale” vă prezentăm cele mai importante evenimente ce au marcat activitatea autorităților locale în ultima perioadă de timp.
La 21 martie, alături de membri, prieteni și parteneri, Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM) a sărbătorit 9 ani de activitate. Cum a fost la eveniment, care sunt rezultatele acestei instituții reprezentative a autorităților locale, dar și care sunt obiectivele de viitor aflăm din noua ediție a buletinului informativ. Peter Michalko, șeful delegației UE în Republica Moldova, Daniel Ioniță, Ambasadorul României la Chișinău, Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, Bjorn Rongevaer, expert în cadrul Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, Ginka Tchavdarova, ex-director executiv al Asociației APL din Bulgaria sunt câteva dintre personalitățile care ne-au împărtășit din impresiile lor despre asociația noastră, vorbind și despre așteptările pe care le au de la CALM și autoritățile centrale.
Activitatea CALM pe plan extern generează rezultate. La Bruxelles, în cadrul Forumului de la Politici Privind Dezvoltarea, la inițiativa CALM s-a decis ca numărul fondurilor Uniunii Europene pentru APL să fie majorate substanțial și să fie creat un forum consultativ permanent cu APL. Tot în această perioadă, CALM a participat la conceptualizarea programelor europene destinate APL, obiectiv al PLATFORMA și Consiliului European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR).
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a fost alături de alți 800 de lideri naționali, locali și regionali din Europa, la a VIII-a ediție a Summit-ului European al Regiunilor și Orașelor. Evenimentul ce s-a desfășurat la Palatul Parlamentului din București a fost organizat în parteneriat cu Comitetul European al Regiunilor, sub egida Președinției României la Consiliul UE. CALM a vorbit despre necesitatea unei noi abordări – de jos în sus, bazată pe principiul european al coeziunii teritoriale extinse, care ar include și colectivitățile locale din Republica Moldova.
În contextul participării delegației noastre la celebrarea celor 25 de ani de activitate a Asociației Orașelor din România, CALM a avut întrevederi separate cu președintele României Klaus Iohannis. Care au fost subiectele discuției aflăm din ziar.
La paginile 7 și 8 găsim un interviu cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui despre așteptările CALM de la noua legislatură a Parlamentului, dar și despre pericolele care există în cazul implementării unei reforme teritoriale nepregătite, netransparente și grăbite. Tot în acest număr al ziarului aflați ce își propun să realizeze aleșii locali care au devenit aleși ai poporului: Grigore Repeșciuc, Alexandru Botnari și Petru Frunze.
La rubrica „Ai noștri, ca brazii” vă invităm să citiți interviuri cu Valentina Casian, primar al municipiului Strășeni, Vitalie Gărgăun, primar al orașului Leova, Natalia Petrea, primar de Costești, Ialoveni, Gheorghe Falcă, primarul comunei Ghindești, Florești, Maria Procopciuc, primarul comunei Ișcălău, Fălești și Ion Munteanu, primar de Fetești, Edineț.
În același timp, CALM a organizat o sesiune de informare pentru primari, arhitecți și specialiștii pentru reglementarea proprietății funciare privind beneficiile Conceptului sistemului informațional complex „Cadastrul Funcțional Local” – instrument al APL pentru exercitarea atribuțiilor și prestarea serviciilor publice, dar a organizat și un seminar de instruire pentru specialiștii din APL responsabili de scrierea proiectelor și atragerea de fonduri.
Despre toate acestea, dar și alte articole de interes pentru reprezentanții APL, dar și pentru toți cetățenii responsabili găsim în noul număr al buletinului informativ „Vocea Autorităților Locale”.
Oamenii informați sunt puternici!
Serviciul de Comunicare al CALM
Fișier:
Ziarul Vocea Autorităților Locale nr.5-6 din 2019