Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Noutăți | A fost evaluat și actualizat planul operațional al proiectului interregional de gestionare a deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești

vezi mai mult

În comuna Feștelița va fi amenajat un parc cu panouri fotovoltaice
26.06.2020      stiri.md   
 
Programul USAID Comunitatea Mea selectează noi APL-uri pentru a beneficia de asistența USAID începând cu 2020
26.06.2020     
 
CALM solicită includerea APL de nivelul I în lista beneficiarilor de indemnizații unice pentru angajații infectați cu COVID-19
26.06.2020     
 
Implicarea diasporei în dezvoltarea localităților de origine devine o practică națională, prin programul DAR 1+3
20.06.2020     
 
Votează Moldova! Un proiect realizat în Cantemir și Ocnița concurează la premiul UE pentru energie durabilă 2020
16.06.2020      ecopresa.md   
 

A fost evaluat și actualizat planul operațional al proiectului interregional de gestionare a deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești

      
24.06.2014     adrnord.md

Bălți, 24 iunie 2014. A fost evaluat și actualizat planul operațional al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de gestionare a deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești”, cu finanțare din partea Guvernului Germaniei.

Astfel, o echipă formată din specialiști implicați în procesul de implementare a proiectului, din componența căreia a făcut parte și un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a participat, în incinta ADR Nord, la un atelier de lucru organizat în vederea determinării gradului de implementare a activităților din planul operațional al proiectului.

Stella Buzuleac, specialist în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor la ADR Nord, și Igor Neaga, consultant regional GIZ în cadrul ADR Nord, i-au informat pe membrii grupului de lucru despre statutul curent al proiectului în raionul Florești, iar Valentina Pleșca, consultant național GIZ, a prezentat conceptul de creare a serviciului public de management al deșeurilor solide, eficient și durabil.

Reuniți în cadrul atelierului de lucru, membrii grupului de lucru au actualizat planul operațional al proiectului, până la sfârșitul anului 2014, și au numit persoanele responsabile de îndeplinirea activităților planificate.

Despre proiect

Din 2014, pe teritoriul raionului Florești, parte a Regiunii de Dezvoltare Nord, proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de gestionare a deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești” este monitorizat de ADR Nord, cu suportul consultanților GIZ din cadrul ADR Nord. Menționăm că, până în prezent, proiectul a fost implementat în raza raionului Florești de ADR Centru.

Cu un buget total de 40 de milioane de lei, din sursele Guvernului Germaniei, proiectul este unul interregional, implementarea cu succes a căruia va duce la dezvoltarea localităților vizate și la reducerea numărului de îmbolnăviri în rândul populației.

Până acum, în raionul Florești, au fost costruite 215 platforme de depozitare a deșeurilor și a fost procurat echipament tehnic. Totodată, urmează a fi construite un depozit sanitar la Șoldănești, 2 centre de reciclare la Șoldănești și Florești, 2 stații de transfer la Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, și Florești.

Inițial, după implementarea proiectului, circa 77 de mii de locuitori vor beneficia de un sistem comun de management al deșeurilor solide. Ulterior, este preconizată extinderea proiectului, pentru a acoperi necesităţile a 200 de mii de locuitori din cele trei raioane.