Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Noutăți | Curtea Constituțională a decis că s- a încălcat legea supremă la adoptarea ”Legii 2%”

vezi mai mult

În comuna Feștelița va fi amenajat un parc cu panouri fotovoltaice
26.06.2020      stiri.md   
 
Programul USAID Comunitatea Mea selectează noi APL-uri pentru a beneficia de asistența USAID începând cu 2020
26.06.2020     
 
CALM solicită includerea APL de nivelul I în lista beneficiarilor de indemnizații unice pentru angajații infectați cu COVID-19
26.06.2020     
 
Implicarea diasporei în dezvoltarea localităților de origine devine o practică națională, prin programul DAR 1+3
20.06.2020     
 
Votează Moldova! Un proiect realizat în Cantemir și Ocnița concurează la premiul UE pentru energie durabilă 2020
16.06.2020      ecopresa.md   
 

Curtea Constituțională a decis că s- a încălcat legea supremă la adoptarea ”Legii 2%”

      
16.02.2014     tv7.md

Adoptarea amendamentului la Codul Fiscal prin care persoanele fizice au dreptul să direcționeze 2 la sută din impozitul pe venit către organizațiile non guvernamentale și instituțiile religioase a fost declarată neconstituțională. Menționăm că, tot astăzi, Curtea Constituțională a declarat că Parlamentul a încălcat legea supremă atunci când a scutit prin lege un agent economic de impozite în sumă de 12 milioane lei pe motiv că atât i-ar fi datorat Mănăstirea Curchi pentru lucrările de restaurare.

Deputații PL care au sesizat Curtea Constituțională în privința așa-zisei legi ”2 la sută” o consideră necesară însă neconstituțională pentru condițiile în care a fost adoptată. Ei au invocat că s-a încălcat norma legii supreme care dictează ca toate inițiativele legislative prin care se atrage majorarea sau reducerea veniturilor și cheltuielilor bugetare să fie adoptate numai după ce Guvernul le acceptă, cu indicarea sursei de acoperire a golului bugetar format, în cazul dat, prin direcționarea a două procente din venitul salariaților în instituțiile religioase și ONG.
Valeriu Munteanu, Deputat PL: «131, alineatul 6 spune sursa de finanțare, ai luat 20 milioane ai arătat 20 milioane, ai luat 20 milioane, ai pus 20 milioane finita la comedia.
Totul trebuie să fie clar, atât de transparent, cinstit din partea tuturor, trebuie să ne oprim un pic, să muncim două-trei săptămâni, să stabilim criterii, să le stabilim în lege, legea mult mai clară».
Alexandru Tănase, Președintele Curții Constituționale: «Asemenea sume de bani fără consultarea Guvernului fără identificarea surselor pune în pericol sistemul bugetar».
Nicolae Eșanu, Viceministrul Justiției: «Guvernul este cel mai bun propriu avocat, când cosnideră că Parlamentul i-a încălcat dreptul garantat de Constituție și a adoptat o lege pe care nu a acceptat-o o poate contesta la Curtea Constituțională. Faptul că Parlamentul va adopta legi eventual fără acceptul Guvernului nu este atât de periculos precum se arată la prima vedere».
Alexandru Tănase, Președintele Curții Constituționale: «Dacă ar fi să ne amintim după anii 90 cum Parlamentul vota multe lucruri interesante, Guvernul era practic în incapacitate de plată».
Valeriu Ghilețchi, Deputat PLDM: «Reprezentantul Guvernului în persoana Ministurlui Finanțelor a oferit acest accept pentru includerea amendamentului în proiectul de lege care ulterior a fost votat de Parlamentu cu majoritatea deputaților aleși».
Tot astăzi Curtea Constituțională a declarat că Parlamentul a încălcat legea supremă atunci când a scutit prin lege, fără acceptul Guvernului, un agent economic de impozite în sumă de 12 milioane lei pe motiv că atât i-ar fi datorat Mănăstirea Curchi pentru lucrările de restaurare. Guvernul s-a opus acestei legi deoarece datoriile complexului monastic s-ar fi acumulat de-a lungul activității și nu pentru reparații.